Bethel Blog

Exista minciuni cotidiene si erori comune pe care le repetam din rutina, fara sa le mai analizam valabilitatea. Una dintre ele este ideea ca nimeni n-are voie sa judece si sa condamne, nimeni n-are voie sa spuna adevarul incomod despre altcineva, pentru ca numai cine este fara pacat are dreptul sa ridice piatra si sa dea.

Expresia vine dintr-o intamplare din Evanghelie. Niste pacatosi perversi si vicleni au adus la Domnul Isus o femeie prinsa in preacurvie (cum de il scapasera oare pe barbatul cu care fusese surprinsa, ca doar nu preacurvise singura!) si L-au intrebat ce credea El ca trebuie facut in acest caz. Fara nici o indoiala, parasii femeii Il osandeau de fapt pe Isus, cautand sa-L puna in conflict deschis cu Legea lui Moise si ca sa-L poata osandi ca eretic. In text avem de a face cu trei grupe de vinovati: femeia, cei care au adus-o si … Isus, care era tinta finala a inscenarii.
Cu maiestria cunoscuta, dar si cu patrunderea taioasa a Celui care va judeca in finalul istoriei toata lumea, Domnul Isus le-a raspus: “”Cine dintre voi este fara pacat, sa arunce cel dintai cu piatra in ea” (Ioan 8:7).

De mii de ani, raspunsul acesta al Marelui Judecator a fost rastalmacit si folosit in mod speculativ ca sa interzica “disciplina” si “judecata” bisericeasca. NU ESTE CORECT.

Cine citeste cu atentie, vede ca Domnul Isus a vorbit impotriva LINSARII FIZICE, nu impotriva corectarii disciplinare. El a CONDAMNAT-O pe prima, dar a PRACTICAT-O pe cea de a doua: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti”. Femeia era pacatoasa si Domnul Isus nu a ascuns lucrul acesta. Mai mult, El i-a atras atentia public asupra pericolului in care se afla. La fel facuse si in alte cazuri: “Du-te si sa nu mai pacatuiesti ca sa nu ti se intample ceva si mai rau”.

Incidentul de mai sus nu interzice in nici un fel spunerea adevarului depsre starea cuiva! Altfel n-am mai putea face nici Evanghelizarea pacatosilor aflati in drum spre iad si nici disciplinarea sfintitoare a credinciosilor aflati in Biserica in drum spre rai! Domnul Isus nu se poate contrazice pe Sine si cu siguranta ca nu o face in acest pasaj. Cred doar ca noi l-am rastalmacit cautand mereu o portita de scapare pentru a “trece sub tacere” mai departe greselile noastre si ale prietenilor nostri (simbolizati alegoric de barbatul “nearestat” din intamplarea cu femeia).

In ce priveste zbaterea din discutiile “deconspirarilor de pe bloguri” sunt doua posibilitati dintre care trebuie sa alegem fiecare: “Baiata laptelui da smantana”, in timp ce “scarpinatul in nas da sange”. Cred ca cine nu poate rosti adevarul in dragoste ar face mult mai bine sa nu vorbeasca.

Tatal lui Hubert French a fost împuscat de o persoana necunoscuta pe cînd fiul sau avea numai 10 ani. Din acea zi inima lui Hubert a fost stapînita de gîndul razbunarii. El voia cu orice pret sa-l gaseasca pe asasin si sa-l razbune pe tatal sau.

Dupa cîtva ani cînd aceast copil a ajuns în floarea tineretii , a fost însa diagnosticat cu o severa dezordine neurologic A fost spitalizat si supus unui tratament sever. Doctorii i-au spus ca va depinde de medicamente tot restul vietii, iar singura-i speranta penru viata este legata de constiinciozitatea cu care îsi va lua medicamentele.

În ciuda acestor tratamente medicale, starea sanatatii lui Hubert a continuat sa se înrautateasca. Dupa numai cîtiva ani de tratament a ajuns sa fie inapt penru munca datorita problemelor psihice. . În acele momente a început însa sa se gîndeasca ca sfîrsitul vietii îi este aproape si a meditat mai mult la cea ce s-a întîmplat cu tatal sau, la experientele pe care le-a trait atunci si cum acest gînd al razbunarii i-a stapînit întreaga viata.

Stiindu-si sfîrsitul aproape, hubert a început sa mearga la biserica si sa citeasca Biblia. Citind Cuvîntul lui Dumnezeu, a înteles ca pe cel ce i-a ucis tatal, trebuie sa-l ierte din toata inima . Dorind sa puna în practica acest adevar, procesul a fost greoi si s-a petrecut într-un timp mai lung. Dar a avut o zi în care a marturisit ca Dumnezeu i-a dat putere sa ierte si sa uite pe acel ce i-a facut atîta rau.
Stiti ce s-a întîmplat începînd chiar din acea zi ? Hubert a început sa se simta mult mai bine, iar numai dupa cîteva luni , doctorii i-au întrerupt tratamentul. Toate problemele lui neuropsihice au disparut. Iar în cei 12 ani care au trecut de atunci , aceste probleme n-au mai aparut. El a reusit sa-si reia serviciul si sa-si întemeieze o familie, traind ca un o perfect sanatos.
Experienta acestui copil ne arata ca atunci cînd pastram în inima noastra resentimente, ura si dorinta de razbunare, atunci cînd nu suntem gata sa iertam pe cei ce ne-au gresit, noi suntem cei ce vom suferi cel mai mult. Aceste resentimente ne vor afecta emotional, spiritual si fizic.

Vindecarea va veni numai atunci cînd vom fi gata sa iertam din toata inima.

(primita de la Cristian Tripon) 

L-ati intalnit pretutindeni. Fiecare parc de distractii care se respecta are macar unul. Fiecare revista care-si merita pretul are si ea unul. Cel mai bun in meserie pe care-l stiu eu in Romania a fost Clenciu.

 Este vorba despre un “caricaturist”. El iti poate face, la repezeala, din doar cateva linii, o “figura” care (more…)

Anul Nou nu este o sarbatoare crestina (”Voi paziti zile, luni, vremi si ani. Ma tem sa nu ma fi ostenit degeaba pentru voi” - Gal 4:11). El poate fi insa sarbatoarea unor crestini care se aduna in jurul lui Christos, Singura noastra sarbatoare. Asa a fost si azi noapte la biserica noastra. De azi incepem un drum cu o traiectorie necunoscuta, careia am dori totusi sa-i stabilim niste jaloane foarte necesare. Aici apar deobicei “Rezolutiile”. Pentru cei obisuinti sau terorizati cu rezolutiile de Anul Nou, iata un material excelent publicat pe “Pulpit Magazine” (pe care il gasiti mereu aici).

Hotararile noastre fara Hotararea Lui sunt hoti care ne jefuiesc energiile. Hotararile noastre dupa Hotararea Lui sunt alinieri necesare ale vietii fiecaruia dintre noi.

Iata traducerea rezumatului celor 70 de rezolutii ale lui Edwards:

1.  Sa traiesc pentru slava lui (more…)

Finisez comentariul la cartea Eclesiastul si adun material pentru temuta carte Cantarea Cantarilor. Iata ce am gasit aseara:

1. “As asemana cartile istorice cu curtea din afara a Templului. Evangheliile, epistolele si psalmii ne duc in locul sfant sau “curtea preotilor”. Cantarea Cantarilor insa este echivalentul “sfintei sfintelor”, iar perdeaua din launtru ii desparte inca de ea pe nu putini din crediciosii neinitiati” - C. H. Spurgeon

2. “Solomon a scris Eclesiastul pentru mintea cautatoare, Proverbele pentru vointa gata sa asculte si Cantarea Cantarilor pentru inima indragostita. Avem nevoie de toate trei pentru o viata echilibrata.” - Warren Wiersbe

Asemenea unei averi daruita fiecaruia la nastere, viata poate fi risipita, cheltuita sau … investita. Numai cea de a treia varianta tine seama cu adevarat de viata de dupa inviere. Dupa ce le-a incercat din plin pe primele doua, spre batranete, Solomon ne sfatuieste in Eclesiastul 11 sa ne “investim” viata pentru un castig etern.

Singuratatea este primul lucru despre care Dumnezeu a spus: “Nu este bine” (Gen. 2:18) - John Milton

Exista exprimari frumoase fara sa fie adevarate si exprimari adevarate fara frumusete. Unele sunt si adevarate si frumoase. Altele sunt si urate si neadevarate.

Din ce categorie face parte aceasta: “Si-au trait singuratatile impreuna” ?

Cand Dumnezeu a facut scoica, El i-a dat tot ce-i trebuie ca sa fie in siguranta si s-o duca bine. Scoica are casa ei, cu pereti tari care s-o protejeze de lovituri si s-o pazeasca de dusmani. Cand ii e foame, tot ce trebuie sa faca aceasta fiinta fara imaginatie si initiativa este sa-si deschida casa si mancarea ii pica singura in gura. Scoica se multumeste cu ce cade la fundul apei, unde traieste jumatate ingropata in nisip. N-are grijuri, n-are pasiuni, nu ia decizii si nu face valuri in jur. Foarte putini o baga in seama. Nu-i place sa fie deranjata si nu lupta nicodata cu nimeni, pentru nimic. Nu se agita pentru ca este multumita unde se afla si nu vrea sa mearga nicaieri.

Cu vulturul insa, Dumnezeu a procedat cu totul altfel. Cand l-a facut, Dumnezeu i-a dat in stapanire cerul. Vulturul isi aseaza cuibul pe varful celor mai inalte stanci, unde bate vantul, cade plaoia si bantuie furtuna. Ca sa-si gaseasca de hrana, vulturul trebuie sa se inalte sus si zboare multi kilometrii prin ploaie, zapada sau grindina, mereu cu ochii la panda, ridicandu-se din greu in inaltimi, aruncandu-se in picaj si ridicandu-se iar spre bolta cea larga, curajos, neobosit, maiestuos, puternic si semet. Din cand in cand, (more…)

Sigur, puteam sa astept sa o tiparesc in Luminatorul, dar n-am rabdare … Este prea frumoasa ca sa nu vi-o retransmit acum.
Subject: [curteabisericii] Re: iubiti-va unii pe altii

IUBIREA SALVATA

A fost o data ca niciodata o insula unde locuiau sentimentele:
Fericirea, Tristetea, Cunoasterea si toate celelalte, inclusiv

Iubirea….
Intr-o zi, au fost anuntate ca insula se va scufunda, asa ca
toata lumea si-a reparat barcile si a plecat.Iubirea a fost singura
care a ramas.

Iubirea a vrut sa persevereze pana in ultimul moment.
Cand insula era aproape inundata in intregime, Iubirea s-a
decis sa ceara ajutor.

Bogatia a trecut pe langa Iubire intr-o barca mare eleganta.
Iubirea i-a spus:
“Poti sa ma iei si pe mine cu tine?”

Bogatia a raspuns:
“Nu, nu pot. Am barca plina de aur si argint. Nu mai este (more…)

Cuvintele ies din ce in ce mai rar de pe buzele tatalui meu.
Astazi ne-a daruit “perla” aceasta: “E bine, dar greu”.

Foarte rar ne este dat sa spunem “E bine si usor”. De regula, daca este asa, stam pe loc sau am pornit-o  … la vale. La deal, spre varful din zare, este intotdeauna “bine”, dar si … “greu”.